Astept tramvaiul nitel cam mult. M-am prea plictisit sa astept. Urc intr-un final, compostez, ma asez. La urmatoarea statie urca si controlorul. Ii intind biletul. Se uita cam lung la mine. La bilet. La mine. La bilet. Privirea aia de: "am chef sa-ti gasesc nod in papura, azi n-am dat amenzi". Imi da biletul inapoi si trece mai departe. Observ un tiganel ceva mai in spate. O fi avand 8-9 ani. Il urmareste cu privirea pe controlor in timp ce umbla dintr-un capat in celalalt al tramvaiului. Nu stiu de ce, dar am senzatia ca asteapta momentul in care va fi dat jos, la prima statie. Urcase pentru a colinda. Nu a colindat. A stat doar. Ma astept sa fie luat pe sus intr-un mod neplacut. Putini oameni in tramvai. Controlorul termina si merge la el:
"Ai tai stiu unde esti?"
"Da."
"Ei te-au trimis?"
Nu aud raspunsul.
"Ai mancat azi?"
Dumnezeule, nu ma asteptam la asta catusi de putin. Imi place sa fiu contrazisa in felul asta. Pesemne asteptarea in statie imi intunecase mintile:).
Bravo, Irina! Am si eu placerea de ceva timp de a merge cu autubuzul pe o distanta mai marisoara si am si eu parte de anecdote/revelatii de genul asta. Mi-am propus sa le scriu si eu, dar niciodata nu gasesc timp. Tu ai inceput anul in forta :D
RăspundețiȘtergereAm uitat multe din ele pana sa ma apuc sa le notez. Daca incepi si tu sa le aduni pe ale tale sa ma anunti, sunt curioasa cat de asemanatoare/diferite pot fi povestile din Ourense, Spania, fata de Iasi.
RăspundețiȘtergere