Pe asta a cules-o o prietena. De fapt n-a cules-o propriu-zis, pentru ca a uitat replica exacta. Era oricum parte din discutia a doi calugari si continea cuvintele: ordine, dezordine, Dumnezeu. Era o formulare alambicata si a uitat-o. Dar a retinut ideea pe care a dedus-o: oricat ar parea a fi dezordine in lume, Dumnezeu genereaza o ordine pe care insa noi nu o prea intelegem. Imi dezvolta ea ideea spunand ca lucrurile merg intr-o directie pe care noi n-o intrezarim drept pt care avem senzatia ca orbecaim, ca intotdeauna un lucru mai putin placut s-ar putea sa fie o lectie necesara, un castig in fapt, ca ceea ce ne confuzeaza pe noi este destul de lesne de inteles in ochii de sus. Pacat ca a uitat formularea exacta, propozitia scurta si concentrata ce i-a atras atentia din mers...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu